Responsabilitate socială

Responsabilitate socială

Activitățile și serviciile Sustainable & Responsible Management sunt inspirate de ideea că, prin motivațiile și obiectivele lor, programele de responsabilitate socială sunt o componentă firească a managementului unei organizații.

Oricare ar fi natura ei, o organizație determină un impact asupra unuia ori altuia dintre grupurile cu care interacționează. Este, deci, firesc ca managementul organizației să cunoască acest impact și să îl administreze astfel încât să elimine sau să reducă riscurile asupra celorlalți și să maximizeze beneficiile sociale directe și indirecte create prin activitățile organizției.
Astfel, pentru o organizaţie, fie ea companie, instituție publică sau organizație non-profit, responsabilitate socială presupune:

A. Cunoaşterea impactului social şi de mediu

- identificarea proceselor care generează risc, precum şi a principalelor grupuri cointeresate ale organizaţiei (stakeholders), acele grupuri interne sau externe care pot fi afectate de deciziile acesteia sau pot influenţa dezvoltarea acesteia pe termen lung;
- monitorizarea continuă şi evaluarea impactului social şi de mediu generat.

B. Definirea şi implementarea de politici de management al riscului social şi de mediu

- definirea de politici responsabile pentru administrarea riscurilor generate în procesele specifice şi în relaţiile cu grupurile cointeresate;

- implementarea acestor politici în toate procesele şi departamentele de risc: de la politica de achiziţii de resurse şi materii prime până la cercetare şi dezvoltare de produs, de la politica de parteneriate până la promovare, distribuţie şi activităţi post-vânzare, de la managementul resurselor umane până la auditul de calitate şi de mediu, de la procesele de recrutare, premiere şi avansare, până la politicile de siguranţă de locul de muncă sau politicile de integritate şi etică, de leadership, de la politica de cultură organizaţională şi programele de educaţie şi dezvoltare profesională, până la programele de educaţie a consumatorului şi a utilizatorului de produs;

- implementarea politicilor de management al riscului social şi de mediu nu poate fi realizată în lipsa unei culturi interne orientate către valori şi profit sustenabil. Miza unei strategii de CSR a unei companii este de a determina schimbare socială şi economică în comunităţile grupurilor cointeresate, aducând un spor de beneficii investitorilor alături de un spor de bunăstare în spaţiul social proxim. Oricât de vizibile ar fi, politicile sau programele de CSR care nu generează schimbare sunt zadarnice. Capacitatea de schimbare în sensul dezvoltării sustenabile este testul ultim al politicilor sau programelor de responsabilitate socială.

C. CSR benchmarking

- a redefini şi adapta continuu politicile de risc şi programele de CSR în funcţie de: contextul social în care operează organizaţia, obiectivele de dezvoltare sustenabilă ale companiei, standardele etice şi sociale general acceptate, precum şi modelele de bune practici recunoscute pe piaţă.
- acest proces de autoevaluare şi schimbare a politicilor de management trebuie să devină un exerciţiu curent, cotidian, în viaţa unei organizaţii.

Alte referințe utile despre responsabilitatea socială în afaceri

Concret, despre responsabilitatea socială în managementul unei organizații

CSR aparţine sferei managementului unei organizaţii. Managementul responsabil reunește acele instrumente (strategii, politici, instrumente de decizie) de organizare şi de conducere a unei organizaţii menite să creeze dezvoltare sustenabilă, în acord cu interesele investitorilor şi cu aşteptările celorlalte principale grupuri cointeresate, clienţi, consumatori sau utilizatori direcţi ai produselor şi serviciilor, parteneri de afaceri, angajaţi, comunităţile din proximitatea zonelor de operaţiuni ale companiei şi parteneri sociali.

Pe scurt, CSR presupune profit pe termen lung însoţit de un management responsabil al riscurilor şi de performanţă socială şi de mediu.

Conform principiului întâietăţii responsabilităţii de a nu face rău asupra responsabilităţii de a face bine, principalele responsabilităţi morale şi sociale ale unei companii sunt: obținerea de profit legal şi sustenabil şi un management responsabil al riscurilor sociale şi de mediu.

CSR = Profit legal + Dezvoltare sustenabilă + Management responsabil al riscurilor sociale şi de mediu

Astfel, în managementul unei organizații, în general, și în afaceri, în particular, responsabilitate socială înseamnă:

cunoașterea și respectarea legilor și standardelor domeniilor de activitate, precum și a valorilor și culturilor comunităților din proximitatea operațiunilor companiilor;

obiective, politici și acțiuni în acord cu drepturile fundamentale ale omului și cu standardele internaționale inspirate de acestea cu privire la: dreptul la viață și la integritate fizică și psihică; dreptul de proprietate; nediscriminare, tratament egal și echitabil asigurat prin politicile și practicile de recrutare, promovare, salarizare și premiere; condiții de muncă adecvate; standarde general acceptate de calitate și de mediu;

politici proactive și acțiuni orientate către nevoile reale ale grupurilor cointeresate și inspirate de prinipalele teme de CSR și civism corporatist global: drepturile omului; lupta împotriva corupției; combaterea crizei și incluziunea economică și socială a grupurilor cu risc de excluziune; sprijinirea antreprenoriatului și incluziunea financiară; investiția în educație, inovație și cercetare; protejarea mediului și lupta împotriva încălzirii globale;

includerea acestor principii și valori în întreg lanţul de producţie: achiziţie – managementul resurselor şi materiilor prime – cercetare & dezvoltare – pregătirea profesională a angajaţilor şi controlul calităţii – promovarea, ambalarea, transportul, distribuirea, serviciile post-vânzare (mentenanţă, service, asistenţă) – educarea consumatorilor şi managementul deşeurilor / al materialelor reciclabile / al materialelor reciclate;

implicarea principalelor departamente şi niveluri de management în care se definesc politici sau în care se iau decizii care au un impact de o natură sau alta asupra principalelor grupuri cointeresate: Strategie, Resurse umane, Cercetare și Dezvoltare de produse și servicii, Marketing și Vânzări, Relații publice sau Public affairs, Juridic;

cunoaşterea mediului social în care operează compania, precum și crearea unor canale de comunicare cu partenerii sociali ai organizației;

cunoaşterea, monitorizarea și administrarea responsabilă a riscurilor generate în procesul de producţie sau rezultate din utilizarea produselor şi a serviciilor oferite consumatorilor;

crearea unei culturi organizaţionale şi a unui climat moral care să susţină obiectivele de dezvoltare sustenabilă ale organizaţiei şi care să convertească resursele de creativitate şi de abilităţi ale angajaţilor în inovaţie şi performanţă.

adoptarea unor standarde minime de transparenţă privitoare la riscurile de o natură sau alta generate în procesul de producţie sau în urma utilizării produselor şi serviciilor.

CSR Benchmarking, evaluarea şi îmbunătăţirea continuă a performanţelor sociale şi de mediu în raport cu standardele de responsabilitate socială precum şi cu modelele recunoscute de bune practici.

raportare CSR, evaluarea şi publicarea periodică a informaţiilor relevante privitoare la performanţa socială şi de mediu; crearea unor instrumente de dialog şi de implicare a grupurilor cointeresate în deciziile menite să îmbunătăţească această performanţă.

Mihaela Moga & Bogdan Diaconu

Detalii despre Sustainable & Responsible Management

Despre Serviciile noastre în domeniul responsabilității sociale

Sustainable & Responsible Management îşi rezervă drepturile de autor asupra articolelor, metodologiilor şi instrumentelor de responsabilitate socială corporatistă prezentate pe acest web-site.

Reproducerea totală sau parţială a acestor materiale nu se poate face decât cu acordul scris al autorilor lor.

Sustainable & Responsible Management name, the content of this web-site, our logo and slogan are trademarks.